Site icon NetBet Blog Romania

Care sunt cele mai comune numere la ruletă

Numere calde, reci și norocoase la ruletă

Cele mai comune numere la ruletă

Ruleta este un joc exclusiv de noroc. Acțiunile jucătorilor nu influențează rezultatul. Dealerul lansează bila într-o roată care se învârte cu o viteză constantă, iar rezultatul este pur aleatoriu. Jucătorii nu fac decât să plaseze pariurile, acțiune care nu interferează cu mecanismul de joc. Principiul rămâne valabil și în ceea ce privește ruleta digitală controlată de RNG. Indiferent de varianta aleasă, este important ca participarea la jocurile de noroc să respecte principiile de joc responsabil.

Ca la orice joc de noroc, în jurul ruletei s-au dezvoltat diverse mituri. Unul dintre acestea presupune că există numere pe care bila se oprește mai des. Principiul de funcționare al ruletei infirmă acest mit pe termen lung, dar, pentru o perioadă limitată de timp, este posibil ca unele numere să „iasă” mai des.

Numere calde și reci la ruletă

Roata ruletei are 37 de poziții la cea europeană și 38 de poziții la cea americană. Probabilitatea ca bila să se oprească pe un anumit număr este de 1 la 37 și, respectiv, 1 la 38. Dacă am analiza numerele câștigătoare într-un milion de runde la ruletă, am observa că bila nu favorizează niciun buzunar. Diferențele ar fi foarte mici, nerelevante.

Dar, cum jucătorii de noroc sunt superstițioși, s-a propagat mitul că unele numere ies mai des decât altele. Pe termen scurt acest lucru este posibil, motiv pentru care operatorii de casino online pun la dispoziția utilizatorilor statistici cu numere „calde” (care au ieșit mai des) și numere „reci” (care au ieșit mai rar). Un studiu a relevat că pe parcursul a 300 de rotiri la ruletă, când fiecare număr ar trebui să apară de circa 8 ori, se întâmplă frecvent ca unele să apară de circa 14 ori (calde), în timp ce altele apar de doar 3 ori (reci).

Deși s-a confirmat că strategiile bazate pe numere calde și reci nu sunt eficiente, jucătorii continuă să mizeze pe acestea. Mai mult, ei cred că unele numere sunt mai norocoase decât altele pentru că s-a întâmplat ocazional acest lucru sau pentru că respectivele numere înseamnă ceva pentru ei (ziua sau luna nașterii, ziua căsătoriei, zilele nașterii copiilor etc.).

Care sunt numerele considerate norocoase la ruletă?

Din diverse motive, comunitățile jucătorilor de ruletă au consacrat câteva numere ca fiind norocoase în acest joc.

Numărul 17 negru

Buzunarul 17 negru este al 8-lea după poziția 0 pe roata de ruletă. Nu există vreun motiv pentru ca acesta să fie „favorizat” de bila ruletei. Totuși, faptul că este plasat în centrul grilei de pariuri îl face foarte vizibil. Dar, același lucru se întâmplă și cu 20 roșu, însă acesta nu este considerat norocos la ruletă.

Consacrarea sa ca număr norocos vine mai mult din istoria jocului, când s-au obținut premii mari cu pariuri pe acesta. Se speculează că, în timp ce aștepta premiera primului său film din seria Bond, în 1963, la Casino de la Vallee din Saint Vincent, Italia, Sean Connery a pariat de 3 ori la rând pe 17 și a câștigat de fiecare dată, plecând acasă mai bogat cu 27.000 USD.

În 2008, Mike Ashley, jucător pe sume mari, la acea vreme patron al clubului de fotbal Newcastle, a plasat în cazinoul Mayfair din Londra 480.000 GBP pe un pariu „complet” în jurul numărului 17 (negru, impar, 1-18). După ce bila s-a oprit în buzunarul 17, el a încasat 1,3 milioane GBP.

Numărul 7 roșu

Numărul 7 este considerat norocos în foarte multe culturi, motiv pentru care este și alegerea unor jucători la ruletă. Acest număr are o simbolistică aparte.

În matematică, el reprezintă al patrulea număr prim în ordine crescătoare, este un prim Mersenne, al doilea număr Woodall și al patrulea număr factorial.

Au fost descrise 7 minuni ale lumii antice, 7 minuni ale Evului Mediu și 7 minuni naturale ale lumii. Dumnezeu a creat lumea în 7 zile, sărbătorile din Vechiul Testament erau legate de numărul 7, conform Bibliei, în al 7-lea an nu se semănau ogoarele, sunt descrise 7 virtuți ale omului, Templul lui Solomon avea 7 trepte etc.

Numărul 8 roșu

Numărul 8 este sinonimul lui 7 în cultura asiatică. El este asociat cu prosperitatea, succesul și echilibrul în viață. Un exemplu elocvent este faptul că deschiderea Olimpiadei de la Beijing a început la ora 08:08 PM pe 08.08.2008.

Numerele norocoase la ruletă: mit sau realitate?

Din punct de vedere științific nu există dovezi că un anumit număr poate influența pozitiv evenimentele din viața noastră. Coincidența poate lega un număr de întâmplări fericite, dar acest lucru ține mai mult de dorința noastră de a găsi explicații și tipare legate de ceea ce ni se întâmplă.

Sentimental, numerele norocoase pot oferi încredere și optimism. Chiar dacă sunt mai degrabă un mit, combinate cu o strategie de joc responsabil, ele pot fi sursa unei experiențe pline de magie la ruletă.

Tu ai numere norocoase? Testează-le la jocurile de ruletă live din oferta NetBet Casino!

Exit mobile version